UE a dispus sancțiuni pentru mai multe persoane și entități care au legătură cu programul de arme nucleare al Coreei de Nord

UE a dispus sancțiuni pentru mai multe persoane și entități care au legătură cu programul de arme nucleare al Coreei de Nord
Sursa foto: Uniunea Europeană
Publicat: 22/04/2022, 06:21

Uniunea Europeană a sancţionat opt persoane şi patru entităţi care au legătură cu programul de arme nucleare al Coreei de Nord. Persoanele vizate ocupă funcţii de conducere în instituţii implicate în dezvoltarea programului de rachete, conform unui comunicat emis joi de autoritățile europene.

În comunicatul citat de Agerpres se arată că entităţile sancţionate au ocolit măsurile punitive anterioare, contribuind posibil la finanţarea programelor de arme ilicite.

Coreea de Nord este deja supusă unor sancţiuni internaţionale dure ca răspuns la controversatul său program de arme nucleare.

Noile măsuri ar urma să îngheţe activele celor vizaţi, să le interzică intrarea în UE şi primirea de finanţări europene.

În total, UE a sancţionat 65 de persoane şi 13 entităţi pentru legăturile lor cu Coreea de Nord, pe lângă cele 80 de persoane şi 75 de entităţi sancţionate de ONU.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în urma prăbuşirii elicopterului în care se afla
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
×